//
you're reading...
Abilităţile de comunicare timpurii

Abilităţile de comunicare timpurii – de ce şi cum?

Pentru că multă lume se loveşte tot mai des de această problemă, haideţi să abordăm problematica comunicării la preşcolari. Şi să o luăm pas cu pas, să strângem idei şi sfaturi şi activităţi cât mai diverse şi cât mai eficiente pentru a preîntâmpina eventualele obstacole şi a-i ajuta pe copii să depăşească dificultăţile de comunicare.

Ce putem noi face ca părinţi ? Ce putem face ca logopezi sau terapeuţi ?

Ei bine, aici voi pune la un loc diverse idei de activităţi cu exemple cât mai specifice, ca un fel de mic ghid pentru toata lumea. Principiul care stă la baza acestor activităţi este acela că toţi copiii învaţă mai repede şi mai bine prin intermediul jocului. Majoritatea activităţilor se pot insera în rutina zilnică, şi sper să vă ajute să stimulaţi dezvoltarea abilităţilor copiii dvs. În plus majoritatea materialelor sugerate sunt disponbile în fiecare casă.

Şi pentru că o luăm treptat vom începe cu abilităţile pre-verbale ale copiilor, şi vom continua mai apoi cu alte materiale despre jocul şi limbaj, ascultarea timpurie, vocalizări, discriminare auditivă, discriminarea vorbirii, memoria auditivă şi vizuală şi primele cuvinte.

Dacă căutaţi modalităţi de îmbunătăţire a comunicării poate fi util să aveţi în vedere răspunsurile la întrebările de mai jos.

  • Îi acordaţi copilului suficient timp pentru a vorbi  ?
  • Vă asiguraţi înainte de a vorbi că aţi captat atenţia copilului dumneavoastră ?
  • Încercaţi să nu vorbiţi foarte repede ?
  • L-aţi lăudat suficient pe copil ?
  • V-aţi asigurat că staţi într-o poziţie în care să fiţi bine văzut de către copil ?
  • Vă jucaţi cu copilul dumneavoastră atunci când acesta iniţiază un joc ?
  • Faceţi comentarii cu privire la ceea ce face sau caută copilul dumneavoastră ?
  • Repetaţi şi chiar dezvoltaţi ceea ce vă spune copilul dumneavoastră ?
  • Vă gândiţi la modul cum mişcaţi buzele ?
  • Folosiţi intonaţia şi expresiile faciale pentru a  vă ajuta în comunicare ?
  • Obişnuiţi să reformulaţi ceea ce aţi spus dacă copilul nu a auzit sau nu a înţeles?

Nu uitaţi că lucrurile mărunte cărora poate noi nu le acordăm nici o importanţă contează! Aşa că iată câteva sugestii care care părinţii pot să ţină cont:

1.        Activităţile zilnice oferă cele mai bune oportunităţi pentru învăţarea limbajului. Vorbiţi cu copilul şi spuneţi-i tot ceea ce faceţi de-a lungul unei zile şi încercaţi să-l implicaţi în orice activitate este posibil.

2.       Încercaţi să stabiliţi o parte din zi în care puteţi să-i acordaţi copilului toată atenţia dumneavoastră, pentru a realiza activităţile de joc împreună. Aceasta poate deveni o parte a unei rutine zilnice pe care copilul o va aştepta mereu, şi care va fi cel mai probabil după-amiaza, după ce copilul a dormit sau după ce a băut ceva răcoritor, astfel încât să nu-i fie nici foame, nici sete. Alegeţi o perioadă din zi care să fie potrivită atât pentru dumneavoastră cât şi pentru copil. Este important să vă simţiti relaxat şi cât mai vioi.

3.       Dacă aveţi mai mulţi copiii este foarte important ca ei să înveţe să se joace împreună. Pe de altă parte, un copil cu dificultăţi de comunicare poate solicita mult mai multă atenţie şi poate răspunde mai bine atunci când i se acordă atenţie individual dacă acest lucru este posibil din partea părintelui. Încercaţi să petreceţi mai mult timp împreună atunci când ceilalţi copiii dorm sau se află în afara casei.

4.       Două sesiuni scurte de joacă de aproximativ 10-15 minute se pot dovedi mai potrivite decât o sesiune mai lungă.

5.       Încercaţi să vă aşezaţi la nivelul copilului asfel încât să vă vadă şi să vă audă cât mai bine.

6.       Păstraţi câteva jucării mai speciale deoparte pentru sesiunile de joacă.

7.        Puneţi o parte dintre jucării deoparte dacă nu le folosiţi. Prea multe jucării distrag atenţia !

8.       Închideţi televizorul atunci când vă jucaţi cu copilul dumneavoastră. Zgomotul de fundal sau muzica pot distrage atenţia mai ales copilului cu deficienţă de auz.

9.       Copiii învaţă cel mai bine dacă sunt interesaţi de ceva. Urmăriţi şi obsevaţi care sunt interesele şi ideile copilului. Nu vă faceţi probleme dacă copilul nu doreşte să facă ceea ce dumneavoastră aţi programat să facă.

10.     Dacă copilul dă semne că s-a plictisit de o activitate , renunţaţi la ea şi reveniţi mai târziu la ea înainte de a da naştere la frustrare.

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: