//
you're reading...
Educaţia pentru copii cu deficienţe şi nevoi speciale

Să înţelegem ce este limbajul mimico-gestual

 

Ce este limbajul mimico-gestual (LMG) ?

Limbajul mimico-gestual, prescurtat LMG, este un puternic simbol al identităţii pentru persoanele deficiente de auz. Ca şi alte mijloace de comunicare, limbajul gestual este un mijloc de interacţiune socială, care permite o comunicare uşoară, firească şi completă între persoanele deficiente şi integrarea lor mai uşoară în comunitate . Majoritatea persoanelor deficiente de auz au o motivaţie scăzută pentru vorbirea orală, folosesc rar vorbirea articulată preferând utilizarea limbajului mimico-gestual pentru comunicarea de zi cu zi în cadrul vieţii lor sociale.

Limbajul gestual este diferit de la o ţară la alta, el nu este universal, deşi există destule semne gestuale comune. În ciuda acestor deosebiri între limbajele gestuale din fiecare ţară, există unele fenomene istorice interesante care fac ca unele limbaje gestuale din ţări aflate la mari distanţe, să fie mai mult legate între ele decât altele. Astfel, deşi limba engleză este limba vorbită în Anglia şi Statele Unite, limbajele gestuale din aceste ţări (American Sign Language – ASL şi British Sign Language – BSL) sunt diferite, iar ASL este mai apropiat de limbajul gestual francez.

Limbajul mimico-gestual nu este identic peste tot pe teritoriul României. Deşi, în cea mai mare parte coincide, există semne diferite nu doar la nivel de regiuni, dar chiar la nivel de grupuri. Mulţi dintre cei deficienţi de auz sunt creativi în elaborarea unor strategii de comunicare prin folosirea mimicii şi gesturilor, de unde şi diversitatea semnelor.

Etapele de formare  ale limbajului mimico-gestual

Pentru a se stabili cum se formează limbajul mimico-gestual la copilul deficient de auz, s-au filmat copii deficienţi de auz din familiile de surzi, apoi s-au analizat rezultatele  şi s-a constatat că, copiii deficienţi de auz parcurg aceleaşi etape în achiziţia limbajului gestual ca şi copiii auzitori care asimilează limbajul verbal.

Aşadar, copilul deficient de auz îşi dezvoltă limbajul gestual în acelaşi mod şi în aceeaşi perioada optimă de timp în care copilul auzitor îşi dezvoltă limbajul verbal. Desigur, condiţia esenţială a acestei dezvoltări este ca fiecare formă de limbaj să fie stimulată cu un instrument adecvat. Cum până în jurul vârstei de patru ani este ineficientă folosirea limbajului verbal cu copilul deficient de auz, mijlocul cel mai util este limbajul gestual. Se recomandă, ca părinţii auzitori să adopte modalitatea de comunicare gestuală cu copiii lor deficienţi de auz, cel puţin în primii ani de viaţa, pentru a-i scoate din izolarea comunicativă în care trăiesc. Refuzând această soluţie, mai ales din dorinţa de a nu scoate în evidenţă ca au un copil deficient de auz, aceşti părinţi pot să antreneze la copilul lor carenţe mult mai grave decat însăşi surditatea.

Literatura se specialitate ne-a relevat că vocabularul unei limbi dezvoltate cuprinde sute de mii de unităţi lexicale, iar cel mai dezvoltat limbaj gestual nu depăşeşte 7000 de unităţi gestuale. Rezultă că limbajul gesturilor este de 75-100 de ori mai sărac decât limbajul verbal.

Ce este un gest şi care sunt elementele lui ?

Informaţia transmisă pe cale vizuală, prin intermediul limbajului gestual, este constituită din o combinaţie de mijloace cum ar fi expresia facială şi corporală, mişcarea, folosirea spaţiului de gesticulare şi gesturi. Gesturile au fost comparate cu cuvintele din limbajele verbale, ele având aceleaşi sarcini ca şi cuvintele în limbajele sonore. Limbajele gestuale sunt formate din gesturi/semne care, atunci când sunt combinate, formează propoziţii şi fraze.

Cu toate că unele gesturi sunt  standardizate, elementele care poartă informaţia esenţială diferă puţin în funcţie de vârsta celor care folosesc limbajul gestual (de ex. între copii şi adulţi), între zone geografice (în zonele meridionale faţă de cele nordice), sau chiar între persoane din aceeaşi zonă dar care au particularităţi temperamentale diferite ş.a. Între anumite limite, aceste variaţii sunt considerate normale. Aşa cum un cuvânt poate avea diferite semnificaţii în context, aşa şi un gest poate fi realizat în mai multe variante, pentru a reda sensuri sau nuanţe diferite.

În limbajul gestual pot exista grade diferite de apropiere de obiectul reprezentat, gesturile putând fi percepute vizual pe o scară mergând de la pictorial, iconic spre abstract. Dacă gesturile ar fi numai pictoriale, mesajele ar putea fi înţelese fără dificultate şi nu ar mai fi nevoie de lecţii pentru a le învăţa.

Gesturile de origine pictorială sau iconică pot fi executate în trei feluri:

a)         degetele sau toată mâna imită conturul formei obiectului ( perete, casă, drum, obiect curbat, tubular, rotund etc).

b)         Se imită apucarea şi manevrarea obiectului (cană -,,a bea”, sertar -,,a deschide un sertar”, brichetă -,,a aprinde bricheta”, automobil -,,a conduce un autoturism” etc).

c)         Mâna însăşi poate constitui un obiect sau o parte a lui, de ex. ,,ibric”-,,a turna din ibric”, ,,foarfecă”-,,a tăia cu foarfeca”, etc.

În mimico-gesticulaţie, aceleaşi semn poate include semnificaţii diferite, în funcţie de semnele învecinate. Aşa este cazul semnelor de tip omonim. De exemplu, “fel-soră” se redă prin semnul atingerii longitudinale a degetelor arătătoare de la ambele mâni;

Unele gesturi sunt produse cu o singura mână (gesturi uni-manuale) iar altele sunt executate cu ambele mâini (gesturi bi-manuale).

Există mai mulţi factori care uşurează învăţarea limbajului gestual. De pildă, anumite semne au forme şi mişcări similare şi, în anumite cazuri, pur şi simplu reproduc mişcarea sau imită forma obiectului.

La baza schimbarii conţinutului şi abandonării gesturilor stau de obicei motive sociale. Multe tradiţii şi obiceiuri care s-au schimbat au determinat modificări de aspect sau de semnificaţie la unele gesturi.

În comunicarea mimico-gestulă persoanele deficiente de auz se pot folosi de mai multe categorii de semne sau gesturi: naturale, artificiale, indicatoare.

1) semne (gesturi) naturale (care sunt legate de obiect prin însăşi aspectul lor); de exemplu semnul pentru casă- “are acoperiş”; cocoş- “are creastă”, gâscă- se imită mersul legănat al gâştei).

2) semne artificiale (pentru întuneric- trecerea mâinii prin faţa ochilor în semnul de “este opac”, “negru”). Acestea implică o convenţionalitate mai mare;

3) dactilemele (semne digitale care imită mai mult sau mai puţin literele alfabetului).

Dactileme care se utilizează în România sunt prezentate mai jos :

4) semne indicatoare (indicarea obiectelor care se află în câmpul vizual al celor care discută în timpul comunicării ).

Multe gesturi seamănă cu ideea pe care o reprezintă, cu forma sau cu modul lor de acţionare.. Ele dau o imagine vizuală corespunzătoare  ideilor, obiectelor, mişcărilor sau oamenilor pe care îi reprezintă. De pildă, obiectele pot fi reprezentate prin conturul sau forma lor, prin modalitatea de manevrare sau mişcarea care se realizează cu ele. Uneori o combinare între aceste elemente nu este exclusă. Unele gesturi au un grad de iconicitate mai puţin evident  dobândind un grad de convenţionalitate mai mare, legat de forma de bază a mâinii, de aşezarea gestului, de unele legături mai abstracte ş.a.

Unele gesturi sunt foarte uşor de reprodus şi de înţeles, fiind evidente, reprezentând obiectele după forma lor. De pildă, degetele curbate sunt folosite, de obicei, să reprezinte obiecte curbate (o minge, un pahar de coniac) sau suprafeţele curbate ale acestora. Prin convenţionalitatea dobândită, aceste gesturi se pot referi la orice obiect iar prin unele modificări ale gestului se oferă informaţii suplimentare despre el.

Rolul contextului este deosebit de important în distingerea diferitelor semnificaţii ale unui gest. Aşa cum cuvintele pot avea diferite semnificaţii în funcţie de context, aşa şi gesturile diferă după felul cum sunt executate, după poziţia plasării, direcţia şi mărimea mişcării. De pildă, cu ajutorul gestului ,,lumină”, se poate reprezenta o lustră (poziţia spre tavan), o veioză (schimbarea poziţiei spre jos), razele soarelui, etc.

 

Elementele esenţiale în executarea gesturilor

Un gest bine executat este format din patru elemente. Pentru ca gestul să traducă semnificaţia corectă este necesar ca fiecare din aceste elemente să fie realizate exact, altfel semnificaţia lui se schimbă radical, chiar dacă numai unul din elemente este executat inexact.

Aceste elemente sunt:

1.Mişcarea mâinii în spaţiu :

Mişcarea unui gest poate fi îndreptată:

–     către gesticulator sau dinspre el (nivel de adâncime);

–     în sus sau în jos (nivel vertical);

–     spre stânga sau spre dreapta (nivel orizontal);

–     într-o singură direcţie sau înainte-înapoi.

2. Configuraţia degetelor:

Constituie forma pe care o ia palma sau degetele în configurarea unui gest.

3. Aşezarea mâinii în spaţiu sau locul de articulare în relaţie cu capul sau pieptul persoanei care face gesturi. Locul de articulare reprezintă locul unde se face gestul. Pot fi distinse următoarele locuri de articulare:

– în spaţiul neutru, de exemplu, un loc în faţa gesticulatorului (de ex. o casă, o cameră). Părţile gesturilor produse în spaţiul neutru sunt acelea care se pot face astfel încât pot fi plasate în acel spaţiu, în acelaşi loc şi în aceleaşi relaţii unele faţă de altele ca şi cum gesticulatorul poate să arate mai târziu unde au fost plasate.

– pe faţa gesticulatorului

– pe corpul gesticulatorului

– pe mâna pasivă, numai în cazul gesturilor care se fac cu ambele mâini

4. Orientarea palmei (sus-jos, stânga-dreapta). Direcţia în care se mişcă palma şi degetele în relaţie cu corpul gesticulatorului prezintă o importanţă deosebită. De pildă, două forme ale mâinii pot fi aceleaşi dar direcţiile diferite în care se mişcă mâinile pot să le dea semnificaţii aparte sau opuse. În limbajul gestual există un număr limitat de poziţii legate de orientarea mâinii.

Reguli pentru folosirea limbajul dactil romanesc:

  1. Ţineţi mâna la nivelul umărului preferabil cu palma spre exterior.
  2. Faceţi dactilemele cu grijă.
  3. Nu mişcati mâna când vă pregătiţi pentru poziţia urmatoare. Vă puteti ajuta plasand aratatorul celeilalte maini pe incheietura mainii cu care gesticulati.
  4. Executaţi fiecare literă în acelaşi loc. Nu vă deplasaţi mâna spre dreapta pentru fiecare literă. Dacă dactilaţi un cuvânt ce conţine o literă dublă cum ar fi de exemplu “înnoptat” sau “aceea” faceţi a doua literă puţin mai la dreapta.

Discuție

2 thoughts on “Să înţelegem ce este limbajul mimico-gestual

  1. I want learn Romania sign language . Yes I am deaf . I live in USA . I would like buy Romanian sign language book .

    Posted by Doni Stith | 4 Martie 2014, 2:21 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: