//
you're reading...
Educaţia pentru copii cu deficienţe şi nevoi speciale, Parenting

Labiolectura

Labiolectura este o tehnică de comunicare care permite unei persoane să înţeleagă vorbirea, doar prin repere vizuale.  În limbaj comun labiolectura reprezintă citirea de pe buze. Discursul vocal implică anumite forme specifice ale gurii pentru fiecare sunet, iar o persoană care învaţă labiolectura învaţă să recunoască şi să interpreteze aceste forme. Labiolectura este o tehnică practică în principal de persoanele deficiente de auz, cu toate că oricine o poate învăţa. Este specifică de asemenea copiilor mici în etapa de învăţare a limbajului. Ea uzează de o serie întreagă de indicii vizuale date de mişcările buzelor, poziţionarea limbii, expresia facială. Copilul poate observa totodată şi elementele care ţin de ritmul şi fluxul natural al vorbirii, de modalităţile de frazare şi accentul folosit în exprimare.

Însă labiolectura nu înseamnă doar simpla citire a buzelor, ci implică şi citirea limbajului corpului pentru a extrage indiciile vitale privind modul în care sunt spuse anumite cuvinte. Aşa cum persoanele auzitoare extrag indicii din ascultarea intonaţiei interlocutorului, persoanele care nu pot auzi cuvintele spuse direct spre ei, trebuie să înveţe să le înţeleagă din forma cuvintelor care le sunt introduse. E nevoie de multă concentrare şi poate fi foarte obositor. Câteodată este foarte uşor să citeşti greşit unele cuvinte, pentru că ele par similare pe buze cu alte cuvinte chiar dacă sunt diferite, ca de exemplu:

a)  bat              mat             pat

b)  cip              tip               chip

c)   vor              for               cor

Labiolectura poate fi utilă pentru abilităţile de ascultare a copilului, deoarece oferă o serie de indicii vizuale asupra a ceea ce spune o persoană. Copilul va avea nevoie de timp pentru a se obişnui cu pattern-ul buzelor unei persoane, înainte de a fi capabil să citească suficient de bine pentru a înţelege cuvintele pe care le folosesc. Pentru unele persoane va fi mai dificil să citească de pe buze, deoarece pot avea un accent sau un dialect cu care copilul nu este familiar.

Cine poate citi pe buze?

Într-o anumită măsură toată lumea poate citi pe buze, mai ales în situaţiile zgomotoase. Când vorbim cu cineva, expresiile lor faciale ne oferă destul de multe informaţii pentru a ne ajuta să înţelegem ceea ce spun.
În cazul în care există o pierdere de auz, echilibru între ceea ce se aude şi ce se vede se modifică. Dacă e vorba de o pierdere de auz progresivă, pe măsură ce pierderea de auz avansează ne vom baza din ce în ce mai mult pe citirea buzelor şi indiciile faciale.

Cum poate labiolectura să ajute?
Majoritatea audiologilor recomandă persoanelor de toate vârstele, cu orice grad de pierdere a auzului, să înveţe cum să citească de pe buze atunci când comunică cu cei din jur.
Acest lucru ajută la îmbunătăţirea comunicării cu alte persoane, în special în situaţiile zgomotoase, oferă încrederea în a cere ceva de care ai nevoie de la alte persoane şi astfel  ajută la comunicarea cu aceştia. Totodată labiolectura ajută la depăşirea unor situaţii de izolare, fiind şi o modalitate de a face ceva pozitiv şi practic cu privire la pierderea auzului.

Labiolectura este dificil să învăţat?

Pentru unii oameni labiolectura este mai dificilă de realizat decât pentru altele. Cât de repede o poţi învăţa depinde de capacitatea fiecăruia,  de memorie, gradul de pierdere a auzului şi mai ales, de cât de dornici sunteţi să o învăţaţi. De asemenea, modul în care oamenii vorbesc poate afecta labiolectura. Unii oameni nu vorbesc clar, unii vorbesc foarte repede, alţii obişnuiesc să mormăie sau să-şi acopere gura când vorbesc sau sunt persoane care au un accent necunoscut sau sunt peltici, etc. În plus, labiolectura este dificil de realizat atunci când interlocutorul are barbă sau o mustaţă mare.

Labiolectura pentru copiii cu deficienţă de auz

Pentru persoanele cu  pierdere de auz labiolectura este de nepreţuit, ea susţinând considerabil  „primirea” mesajului. Persoanele cu deficienţe de auz au dezvoltat numeroase tehnici pentru a înţelege şi a comunica cu ceilalţi. Cel mai cunoscut este limbajul mimico-gestual. Limbajul mimico-gestual implică nu doar gesturi, ci şi expresii faciale, limbajul corpului, precum şi contextul şi intenţia de a comunica persoanei. În mod similar, labiolectura este doar o parte a unui proces de comunicare care să permită, fără utilizarea de sunet.

Labiolectura necesită concentrare intensă, şi chiar şi cei care o practică frecvent pot surprinde doar 30-40 la sută din sensul cuvintelor prin vizionarea mişcări de buze. Multe sunete sunt formate în zona gâtului sau în spatele gurii, caz în care acestea nu pot fi citite, şi indicatori vizuali ai acestor sunete ne apar similari. De asemenea, tehnica e total inutilă în cazul în care gura persoanei cu care discutăm este ascunsă sau cu spatele noi. Acesta este motivul pentru care limbajul mimico-gestual şi scrierea sunt metode mult mai convenabile de comunicare pentru multe persoane cu deficienţe de auz.

Atunci când vorbeşti este important să te uiţi la copilul deficient de auz pe tot parcursul conversaţiei, pentru ca ei să poată vedea ceea ce spui şi să fie conştienţi că vorbeşti cu ei. Un copil deficient de auz are nevoie de bune cunoştinţe de limba scrisă şi vorbită înainte de a fi capabili să citească de pe buze în mod eficient. Nu poţi citi sau înţelege de pe buze un cuvânt pe care nu l-ai mai văzut niciodată! Deci, pentru un copil mic este esenţial să îi oferi cât mai multe indicii vizuale cu putinţă pentru a da cât mai mult sens conversaţiei. Totodată, poate fi necesar să reformulezi, o dată sau de mai multe ori, unele cuvinte sau propoziţii pentru ca el să înţeleagă.

Un mediu propice pentru a citi de pe buze ar fi:

  • unul-doi metri distanţă între vorbitor şi cel care efectuează labiolectura.
  • o lumină bună astfel încât cel care citeşte de pe buze să poată vedea clar buzele şi pentru ca faţa să nu fie în umbră.
  • oferirea unei mulţimi de indicii în plus – atât auditive cât şi vizuale.

Aspecte care pot împiedica citirea de pe buze:

  • să priveşti în altă parte în timpul convesaţiei
  • să mormăi şi să nu priveşti direct către cel cu care vorbeşti
  • existenţa unei mustaţe sau a unei bărbi foarte mari
  • să porţi ochelari de soare astfel încât să nu fie posibil să citeşti expresia ochilor
  • să porţi cercei mari, atârnători, care ocazional să reflecte lumina
  • să stai în faţa unui perete care să distragă atenţia
  • prea mulţi oameni care se mişcă în spatele vorbitorului
  • să vorbeşti mestecând gumă sau mâncând
  • să-ţi pui mâna în dreptul gurii atunci când vorbeşti
  • prea multe persoane care vorbesc deodată
  • folosirea exagerată a mişcărilor gurii care pot distorsiona ritmul vorbirii

Atunci când schimbi subiectul într-o conversaţie, fi sigur ca toţi ceilalţi au înţeles acest lucru; altfel, ei se vor gândii în continuare la primul subiect pe care l-aţi abordat. Ca o ghidare, este bine să introduceţi prima dată subiectul de discuţie, înainte de a-l extinde. Ajută copiii să aibă o idee despre ceea ce urmează să se discute, înainte ca el să încerce să citească de pe buze informaţii suplimentare. Dacă este necesar, prezentaţi o imagine pentru ca ei să poată  face o conexiune cu respectivele cuvinte.

Sugestii şi indicaţii generale privind comunicarea cu copilul deficient de auz

Următoarele sugestii reprezintă doar câteva exemple de ceea ce se poate realiza pentru a ajuta şi oferi suport unui copil deficient de auz într-o grădiniţă indiferent dacă ei folosesc vorbirea, labiolectura, limbajul mimico-gestual sau o îmbinare a acestora.

  • fi sigur că ai captat atenţia copilului înainte de a începe o conversaţie
  • coboară întotdeauna la nivelul ochilor copilului
  • asigură-te că încăperea este bine iluminată şi că nu stai cu spatele la fereastră, deoarece apare o umbră care face dificilă citirea expresiilor faciale şi labiolectura
  • aranjează camera astfel încât copiii să se poată vedea unii pe alţii
  • stai la o distanţă potrivită astfel încât să te poată vedea şi auzi bine
  • ascultarea şi labiolectura sunt foarte obositoare, aşa că nu supraîncărca copiii cu prea multe instrucţiuni orale
  • aduţi aminte că vocea ta nu este singurul zgomot pe care ei îl aud, şi că mai sunt şi alte sunete adiţionale care sunt amplificate prin protezele auditive sau implantul cohlear
  • încearcă să încurajezi copiii să vorbească pe rând şi să fie conştienţi de nivelele de zgomot
  • dacă un copil foloseşte limbajul mimico-gestual asigură-te că mişcările mâinilor tale sunt clare
  • dacă un copil nu foloseşte limbajul mimico-gestual, foloseşte totuşi mâinile şi expresiile faciale pentru a gesticula şi susţine ceea ce transmiţi
  • oferă cât mai multe indicii vizuale posibile, de exemplu aducerea obiectului sau jucăriei respective aproape de faţa ta astfel încât să facă conexiunea cu aspectele la care tu te referi
  • anunţă copilul când schimbi topica conversaţiei
  • verifică dacă copilul te-a înţeles – dacă nu a înţeles, este necesar să reformulezi propoziţia sau să foloseşti un cuvânt sau semn diferit
  • nu ţipa sau vorbii foarte tare pentru că îţi va distorsiona expresia facială şi va fi mai dificil pentru copil să citească de pe buze
  • chiar şi atunci când copiii nu folosesc cuvinte, putem să le observăm sentimentele şi nevoile observându-i
  • concentrează-te asupra : atenţiei faciale şi  limbajul corpului

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: